UNICEF și USMF „Nicolae Testemițanu” au semnat un Memorandum de înțelegere în domeniul sănătății, dezvoltării și bunăstării copiilor și adolescenților
- vizualizări: 599
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și UNICEF își unesc eforturile pentru consolidarea competențelor și abilităților studenților, medicilor rezidenți, cadrelor didactice și lucrătorilor medicali în domeniul sănătății, dezvoltării și bunăstării copiilor și adolescenților. Un Memorandum de înțelegere în acest sens a fost semnat la 18 aprilie de către rectorul Emil Ceban şi Maha Damaj, reprezentanta UNICEF în Republica Moldova.
„Pentru universitatea noastră este o onoare să colaboreze cu UNICEF. Împreună avem rezultate foarte frumoase, catedrele universitare participă la acțiuni și proiecte comune de sensibilizare și promovare a sănătății copiilor, a imunizării, abordează aceste probleme în cadrul conferințelor științifice, elaborează protocoale clinice naționale ș.a. Consolidarea parteneriatului prin semnarea acestui memorandum este foarte importantă atât pentru instituția noastră, cât și pentru Republica Moldova, deoarece sănătatea copiilor și a adolescenților este o preocupare națională și globală. Vă asigurăm de o conlucrare eficientă în continuare, dezvoltarea curriculei universitare și postuniversitare, prin integrarea subiectelor și a platformelor educaționale ce vizează sănătatea copiilor pentru pregătirea specialiștilor în conformitate cu standardele internaționale”, a afirmat rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban.
„Memorandumul semnat astăzi exprimă angajamentul nostru de a integra cele mai recente dovezi atât în domeniul de imunizare, cât și în dezvoltarea timpurie a copiilor, în cadrul programelor de învățământ pentru studenți și profesioniștii din domeniul sănătății, pentru a asigura o mai bună calitate a îngrijirii și dezvoltării copiilor și adolescenților din Moldova”, a declarat Maha Damaj, reprezentanta UNICEF în țara noastră.
Conform documentului, ambele instituții vor colabora pentru integrarea modulului Comunicare interpersonală în imunizare în curricula programelor de studii universitare și de educație medicală continuă. În acest context, tot astăzi a fost lansat primul curs de instruire a formatorilor, pentru 18 profesori din cadrul Catedrei de medicină de familie și a Departamentului Pediatrie. Modulul de comunicare interpersonală în imunizare are rolul de a consolida capacitățile de comunicare și consiliere personală ale lucrătorilor medicali, în așa fel, încât ei să fie capabili să interacționeze cu părinții, îngrijitorii și beneficiarii de vaccinuri, să identifice, să înțeleagă și să abordeze preocupările, temerile, întrebările, informațiile greșite de care dispun și ezitările acestora cu privire la vaccinare.
Totodată, ambele părți vor conlucra în domeniul dezvoltării timpurii a copilului. Mai exact, o platformă digitală de studiu privind dezvoltarea timpurie a copiilor va fi integrată în programele de studii universitare și postuniversitare și va fi destinată studenților și practicienilor, asistenților sociali, asistenților medicali și medicilor de familie care oferă programe de vizite la domiciliu pentru intervenție timpurie în cazul copiilor cu dificultăți de dezvoltare.
Memorandumul de înțelegere este valabil pentru o perioadă de 3 ani.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii